Ești în căutarea unui cadou cu adevărat special, un cadou care surprinde și trezește emoție?
Îți propunem pietrele noastre de ardezie personalizate, asupra cărora ai un control deplin.
Astfel, le poți personaliza cu fotografiile tale preferate și cu un mesaj reprezentativ.
Îți garantăm că este cadoul perfect pentru orice eveniment/ocazie, fiind potrivite chiar
și pentru decorațiuni în cadrul unei nunți, pentru decorarea locuinței sau a biroului,
pentru cererea nașilor, iar această listă cu idei poate să continue, ai nevoie doar de
imaginație.
Am creat un design special pentru profesori și l-am decorat tematic elegant, potrivit
pentru orice ocazie. Știm cât de importanți sunt dascălii și mai știm că merită surprinși și apreciați.
Alege și tu un cadou inedit, o amintire plăcută, prin intermediul căreia furi câteva zâmbete.
După cum am spus, ai un control deplin la personalizarea acestui produs așadar, te poți adresa oricui
dorești să dăruiești un astfel de cadou. Dă frâu liber imaginației și decorează piatra de ardezie cu o
poză și un mesaj reprezentativ pentru mama, sora, prietena, colega ta, etc.
Cum pot personaliza acest produs?
Piatra de ardezie poate fi personalizată cu o poză și cu un mesaj
Cum procedez?
Trebuie doar să utilizezi butonul Personalizează Produsul, apoi să scrii
mesajul dorit și să încarci poza preferată.
Atât de simplu!



































































Foarte mulțumită de produs. I-a plăcut și dirigintei mele. 🫶🏻
Conform așteptărilor, sunt foarte mulțumită, recomand cu încredere!!
Superb!! Vă mulțumesc😍
Recomand cu încredere, foarte drăguți cei cu care mam conversat si foarte promti cu comanda. Multumesc mult.
Este minunata! Un cadou deosebit! Asteptarile au fost intrecute peste masura! Timpul de livrare a fost scurt (comanda a venit in 2 zile de cand a fost data).